Începând cu ora 12:00, Clubul Artelor din cadrul Palatului Culturii „Teodor Costescu” a găzduit o proiecţie de scurtmetraje, unde participanții s-au putut bucura de micile jocuri de imagini, haioase, dar și cu mesaje puternice. Au fost atât videouri făcuţi de oameni talentaţi care au vrut să încerce ceva altfel, cât și filme câştigătoare sau nominalizate la Oscar.

Cu acest eveniment a debutat sâmbătă, 26 mai a.c., la Drobeta-Turnu Severin a cincea ediție a „Festivalului Luminii”, organizat, sub îndemnul “Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”, de cercetaşii severineni din cadrul Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României” .

 De cinci ani, cercetașii oferă comunității prilejul de a regăsi bucuria lucrurilor mărunte și clipe minunate petrecute în aer liber alături de cei dragi în cadrul Festivalului Luminii. În fiecare an, pentru a crea o atmosferă de poveste, cercetaşii apelează la gulguţe, cutii de origami în care sunt aprinse mici lumânări.

Tema din acest an a festivalului este “Natura și impactul nostru asupra acesteia” pentru că natura este locul în care cercetașii se simt cel mai bine și fac tot posibilul pentru a o proteja. De aceea, toate cele 1.000 gulguțe folosite în cadrul Festivalului Luminii vor fi realizate prin reutilizarea hârtiei.

Începând cu ora 12:00 până la ora 23:00, severinenii şi nu numai, sunt aşteptaţi sâmbătă să participe la o diversitate de ateliere pregătite de cercetaşi atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. La ateliere vor învăţa să facă gulguţe, brăţări, noduri, baloane uriaşe de săpun, să dezlege enigme și să îndeplinească provocări. Copiii vor fi pictaţi pe faţă cu floarea de crin, simbolul cercetăşiei, şi vor putea participa la multe jocuri pentru copii. Vizitatorii pot veni să se relaxeze într-o zonă unde se va cânta live, sau aducându-şi o carte pe care o pot citi în zona de liniște – și pe care apoi o pot dărui mai departe, la atelierul „Blind date with a book”, unde se face un schimb de cărți pe nevăzute. Ca în fiecare an, cercetaşii pregătesc “Copacul cu dorinţe”, în care se pot pun bileţele cu propriile dorinţe. De asemenea, vizitatorii pot participa la aprinderea lumânărilor din cele 1.000 de gulguţe.

 

307 total views, 1 views today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *