La Fântâna Cinetică din centrul municipiului Drobeta Turnu Severin au susținut un concert membrii trupei de mariachi „Steaua Sudului” pentru a încânta publicul severinean, eveniment organizat de Primăria orașului și Palatul Culturii „Teodor Costescu”.
Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări organizate de Primăria Turnu Severin și Palatul Culturii, care vor avea loc în această vară sub denumirea de „Severinul estival”.
„Iată că ideea primarului Marius Screciu de a oferi un program estival consacrat serilor severinene a prins deja contur și ne bucurăm că din ce în ce mai mulți severineni și nu numai se bucură de aceste seri cu totul aparte și fără precedent în peisajul nostru urban”, a spus Sorin Vidan, managerul Palatului Culturii „Teodor Costescu”.
Înființată în urmă cu aproape 10 ani, trupa a participat la mai multe festivaluri în țară și la nivel internațional. În cei 10 ani de activitate trupa a suferit diferite transformări, actualmente numai 2 din cei 6 membri fondatori mai activează în trupă.
https://www.facebook.com/palatulculturiiteodorcostescu/videos/1954403594782238/
696 total views, 2 views today