IMG_5102
Tudor Gheorghe, pe scena Palatului Culturii „Teodor Costescu”
17 octombrie 2018
IMG_5420
Expozitie de arta sacra
26 octombrie 2018

O noua revista de cultura in Turnu Severin

IMG_5081

 

O nouă ședință de lucru a cenaclului literar „Hyperion” a avut loc luni, 15 octombrie, în sala „Coriolan Iosif Buracu” a Palatului Culturii „Teodor Costescu”.

Au fost prezenți scriitorul Florian Copcea, conducătorul cenaclului, și alți scriitori mehedințeni, elevi și iubitori de literatură, susținători ai proiectului.

„Are loc astăzi o nouă manifestare la Palatul Culturii „Teodor Costescu”, unde iubitorii de poezie, de cultură, de istorie se întâlnesc în ședința cenaclului Hyperion. De data aceasta, comunicarea va fi susținută de Marian Pele, directorul Direcției Județene a Arhivelor Naționale. Apoi va avea loc un alt eveniment deosebit în viața culturală a orașului nostru, lansarea revistei Hyperion”, a spus scriitorul Florian Copcea.

Elevii care semnează deja în primul număr al revistei au lecturat și au recitat din creațiile literare proprii – poezie și eseistică, o parte din acestea urmând să fie publicate în numerele viitoare ale publicației culturale. De altfel, s-a format în cadrul Cenaclului literar Hyperion un nucleu de tineri foarte talentați de la liceele din Drobeta Turnu Severin, care au găsit aici sprijinul și îndrumarea de care au nevoie.

42 total views, 1 views today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *